Caută
Close this search box.

Sunt OM de comunicare

De când mă știu mi-a plăcut să scriu și să vorbesc!
La 21 de ani, când eram încă studentă la jurnalism, am fondat un săptămânal regional de analiză politică. Apoi, în Canada, la doar 28 de ani scriam discursuri pentru personalități publice și moderam evenimente, iar la 33 de ani conduceam echipe de comunicare în mari organizații publice.

Acum, 10 ani mai târziu, lucrez cu profesioniști și antreprenori din țară sau din străinătate. Dincolo de strategii și tehnici de comunicare, le ofer pasiunea și energia mea!

10 lucruri despre mine

1

Îmi iubesc meseria! Sunt om de comunicare. Combin coachingul profesionist cu strategia de comunicare. Cred că aceasta este combinația perfectă prin care pot ajuta și alți profesioniști să se dezvolte și să se simtă mai bine în orice context de comunicare.

2

Sunt serioasă dar încerc să nu mă iau prea în serios. Nu-mi iese mereu.

3

Sunt mamă de adolescent. De la copilul meu învăț cele mai multe lucruri despre mine.

4

Sunt căsătorită de aproape 21 de ani. Soțul meu este cel mai mare suporter al meu.

5

Am și un al 4-lea membru al familiei, unul special: un bichon havanez pe nume Philo.

6

Am locuit 16 ani în Canada. Călătoria aceasta a început ca un proiect de studii și s-a transformat într-o etapă importantă profesională și de viață.

7

Iubesc limba franceză și o vorbesc fluent.

8

Cred cu tărie că cel mai valoros lucru este să fiu aproape de familie și prieteni. Cu fratele meu râd cel mai mult.

9

Locuiesc acum în București și lucrez cu clienți din Europa și America de Nord.

10

Iubesc călătoriile, lecturile, pilatesul și înghețata cu fistic. Toate aduc savoare vieții mele.

5 lucruri de care sunt mândră

1

Parcursul meu profesional. M-am format în Canada și am fost director de comunicare în mari organizații publice. Acum am bucuria să contribui la succesul profesioniștilor și antreprenorilor cu care lucrez. Să îi ghidez în dezvoltarea lor, să își descopere unicitatea și să o comunice într-un mod autentic.

2

Devenirea mea ca mamă și profunzimea relației pe care o am cu fiul meu. De la el am învățat să ascult, să accept lucrurile pe care nu le pot controla și să am răbdare.

3

Curajul de a abandona o carieră sigură, profitabilă și cu foarte multe perspective pentru a reveni în România. Am simțit că aici pot da cu generozitate mai departe cunoștințele mele și asta reprezintă o mare bucurie.

4

Parcursul meu antreprenorial. La 21 de ani, am fondat un săptămânal regional de analiză politică. 20 de ani mai târziu, transform profesioniști și antreprenori în comunicatori remarcabili datorită unui proces profund de autocunoaștere.

5

Acest site, casa mea virtuală, în care am pus multă muncă și energie și care a ieșit exact cum mi-am dorit. Nick, Roxana și Titi, vă mulțumesc!

3 lucruri pe care nu le mai fac și 3 antidoturi

1

Să nu mă bucur de ceva dacă nu e perfect

Antidot: Pentru că am înțeles că perfecțiunea blochează, este iluzorie și consumatoare de energie, am învățat să găsesc satisfacție în micile realizări, să celebrez progresul și să știu când ceva este destul de bun.

2

Să învăț discursuri pe de rost din dorința de a livra un mesaj perfect

Antidot: Pentru că știu că publicul nu așteaptă comunicatori perfecți, ci autentici, acum mă concentrez mai mult pe energia pe care vreau să o transmit. Am o structură clară, mă antrenez mult și păstrez o atitudine de încredere că voi reuși să transmit ce mi-am propus.

3

Să cred că mai degrabă comunicarea este despre tehnică

Antidot: Am înțeles că, mai întâi de toate, comunicarea este un proces profund de autocunoaștere și dezvoltare personală. Când știi cine ești, ce valori ai, când ești bine cu tine transmiți o energie frumoasă. Oamenii te vor asculta și vor fi curioși să afle mai mult.

Despre mine, prin ochii celei mai vechi prietene

Adevărații prieteni sunt acei oameni cu care, chiar dacă nu te-ai mai văzut și nu ai mai vorbit de mult timp, atunci cand îi reîntâlnești, ai senzația că nu te-ai mai văzut de ieri. Conexiunea cu omul respectiv se face foarte firesc, fără efort din nicio parte.

Așa am simțit când am regăsit-o pe Mădălina, prietena mea din copilărie cu care am împărțit banca în școala generală, pe care o “ajutam” să mănânce mâncarea lăsată de mama ei în crăticioară, pe aragaz, și cu care pierdeam noțiunea timpului stând de vorbă la un colț de stradă (după ce ieșeam de la școală) despre extratereștrii și viața de dincolo de moarte sau despre băieții de care eram îndrăgostite.

Drumurile noastre s-au separat încă după școala generală, când am ales licee diferite (spre marea mea întristare), apoi am mers la facultate în alte orașe. Creșterea distanței fizice dintre noi a culminat cu plecarea din țară a Mădălinei, tocmai în Canada. Sigur că am păstrat legătura tot timpul, telefonul fiind martorul destăinuirilor noastre, dar mi-a lipsit întâlnirea față în față.

M-am bucurat foarte mult când am aflat că se întoarce în țară și mă bucur și mai mult de fiecare dată când ne întâlnim, când stăm de vorbă și simt cât de bine rezonăm. După discuțiile cu ea mă simt mai bogată.

Ce apreciez cel mai mult la ea?

Mădălina este un om care pune suflet, care acordă timp și maximă atenție oamenilor apropiați (și cred că nu doar lor). Te face să te simți important. Mădălina face lucrurile cu dragoste.

M-a impresionat cand a organizat o petrecere surpriză pentru mine și bebele meu care urma să se nască. Chiar a reușit să mă surprindă! Nu cred că un alt prieten de-al meu s-ar fi gândit să facă asta pentru mine.

Este un foarte bun ascultător, sfătuitor, susținător și încurajator. Este onestă și directă.

Este un om serios, bine organizat, pe al cărui cuvânt te poți baza.

Pentru mine, Mădălina este un om prețios, un om frumos, cald, profund, un om de calitate pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi l-a dăruit de prieten.

— Laura

Abonează-te la Newsletter

Îți trimit săptămânal idei, sfaturi și recomandări care să te inspire în comunicarea ta